Mysterium fascinans cu mine si mustata mea

In curand prin stufaris ma voi salva in afara mea sa te las sa cazi sa nu te prind ca sa te spargi in mii de bucati in timpuri cand scaunele incep sa respire si mi se aduna in pat strangandu-ma in brate cu picioarele lor batute-n cuie si inegale eu sa strang cioburile tale in pumni sa ma tai pe piept sa intre mai lesne orice imagine a ta sa zaca langa orice imagine a mea sa nu mai stiu ce ciob e al tau si care-i al meu o oda a scaunelor la plans de luna cand se aduna scamele sub pat sa urle la scamele dintre picioare de dor de toate ma dor toate la colt de an se aude cateodata cum bate inima in coaste un xilofon carnal din rit in rit de tot de tine s-au supt toate in mine scame scaune ani ochelari carnaval de carne in trupul meu se scalda materia din toate foarte mult si prea putin din tine.

E o noapte a magicienilor. Un zenit al reinventarii. E doar un sentiment uscat, indescifrabil, ca acela de pe puntea dintre sacru si profan, ca linistea pe camp dupa ce trec caii galopand in noapte. O atingere amorfa, polisemantica la colt de seara, cand trupul de femeie poate fi si bland si spurcat, si religios si prozaic. Acelasi sentiment care se zvarcoleste ca o larva in suflet de fiecare data cand trupul ti-a scapat din nebunia rosie, verde, cruda a junglei tale.

E o noapte de abracadabra. Una dintre noptile, pe care ti le doresti a fi magice. Erau dimineti cand tata ma trezea fluierand.  Primul trezit nastea lumini in casa si in mine.  Acum diminetile sunt lungi si sparte ca geamurile dupa razboi.

Foarte putine paturi le-am considerat ale mele. Candva, demult, si noptile mele aveau un miez, cald si moale ca painea ascunsa-n vatra. M-am varuit pe dinauntru si singurele lumini ce se zbat printre pleoape sa intre in mine au nuante bizare. Ma asteptam sa inteleg mai multe, dar sunt doar nopti uitate.

E cald, e mult prea cald uterul acelor ani. Acele linisti in pod, acele ciocniri de copite, acei prieteni intregi, neimprastiati. Prea multe s-au golit. Prea greu e sa tricotezi realitati - zilnic. Asemenea unui ziar trudit peste noapte ies de sub tipar dimineata cu cerneala scurgandu-mi-se pe scrot in jos. Nu s-au ros tiparnitele.

Acum sunt linisit, pot adormi. Era ceva in cafea acum cinci-sase ani, era ceva in noi. Era altceva.

Aceeasi linie coboara curbata

mereu accentuata bataia pe sira spinarii

in pasi mici de miriapod

ma mangai singur pe brate

in spatele perdelelor

imi duc dansul pana la capat

juisez si cant

in blanda rasturnare a clipei

in trista ejaculare a timpului

sub greutatea de stejar

juisez si cant

orgasmic despre piei nebatute de soare

si tone de intestine infierbantate

de zeama opaca a strafundului masculin

se revarsa asupra umbrei tale

tu toate care esti tu din toate cate putin

din gand in gand din

punte in punte

ingroapa-mi matele loveste-mi pielea

un nou vis murdar

si dimineata din numele meu s-a nascut concretul

trupu-mi a ajuns la un alt tiraj

la orizont se zbat lascive tiparnite.

De data asta va voi povesti despre o mare de oameni ca un corp, despre caldura, despre un val de sunete - despre Urban Blast 3. Vava si distinsa lui companie au facut din nou un eveniment demn de respect. Am inceput cu asta pentru ca e important, insa ma voi intoarce in timp cu o seara, o seara care ne-a gasit pe o terasa in Iasi, inainte de primul concert The Others in Iasi. In ciuda unei reclame subtirele, a unui public restrans am reusit un concert intim, cald, ca la carte. Speram ca acum, ca s-a mai auzit de noi pe acolo sa ne intoarcem cu mai mult succes.

Dar sa revenim la delir. Ajunsi din Iasi in Bucuresti am descoperit o Suburbia cu un sunet infinit mai bun decat data trecuta, cu Clara la butoane, cu Vava si Sasha trebaluid, cu pofta de treaba si muzica. Imediat dupa 8 au inceput sa intre si oamenii pe usa si iata ca la 8 jumate am inceput sa cantam. A fost un concert scurt, din cauza planificarii stricte dar necesare, un concert fara Groove Tragedy, What You Got?, Crazy City, Incomplete sau Funky Mamma, dar cu un public care a inceput sa se miste de la prima piesa (asta merita retinut - mai rar asa ceva!). Ca am terminat repede m-a iritat un pic, dar nervii mei nu erau indreptatiti, si nu era vina nimanui ca programul trebuia facut asa. Oricum Mihnutz a ajuns la timp de la Constanta, unde avusesera concert in aceeasi seara, la fel ca si baietii de la Kumm, si a urcat pe scena la House Party. Ce a urmat dupa noi nu e de povestit, e de simtit. Un Tep Zepi in mare forma cu un Contact direct in plex, o Luna Amara foarte dura dar atat de bine pusa la punct, la punctul unde incepi sa te gandesti mai mult la mai multe, si un Kumm extraordinar, pana in viscerele noptii, cu piese care parca intrau una in alta, asemenea valurilor de sunete lovindu-se de noi, cei din fata, ca de stanci. E greu de povestit.

De data asta nu am mai inclus toate glumele si fazele de pe drum, pentru ca sunt atat de multe, atat de tampite si atat de absurde si contra bunului simt umoristic, ca ne-am fi desfiintat din start in fata voastra :D. De fapt nu glumim, suntem stane de piatra, din care curg rauri de funk. Cum o fi asta?

Dupa cantare stiti ce a urmat: Hanul lui Viorel, cel mai Urban dintre Vioreli. Merci Viorel!

Sarut manutza Vava & Sasha!

The Others funk-tioneaza!

Unii dintre noi locuiesc la Brasov, restul la Cluj - cel mai des cantam la Bucuresti. Destinul The Others. Iata ca ieri am mai avut o cantare in Bucuresti, in Art Jazz Club (www.artjazzclub.ro), club de care mai auziseram, dar nu-l vazusem niciodata. Toate numele de pe site ne speriau, dar cu fiecare concert te intaresti asa ca ne-am bucurat sa fim acolo. Ne-am luptat( bine, fara foarte mult patos initial ca ne era foame) cu sunetul extrem de dificil de realizat. Intr-un final am avut un sunet. “Un” sunet. Dar asta nu-i problema mare, daca zambesti si ii faci pe cei din fata ta sa se simta bine, atunci e ok. Incet-incet se umplea clubul, chiar daca mic, ceea ce contribuia la o atmosfera extrem de relaxanta. Pentru cei neagasati de chelnerita. Ne-am bucurat sa vedem atatea fete cunoscute, oamenii care isi fac un obicei de a veni la concertele noastre din ce in ce mai des. Nu mai incep sa enumar, ca nu mai termin. Oricum Para a fost foarte dragut sa ne ia de la gara Leviathanului (in fata garii la plecare un autobuz a incalecat lasciv o masina) si sa aiba grija sa avem tot ce ne trebuie. Dar sa revenim la concert - fiind un sunet dificil am renuntat la cateva piese, mare noroc am avut cu Bujor care i-a imprumutat basul sau lui Michel, pentru ca, da… s-a stricat basul chiar la soundcheck (chiar daca banuieli aveam inca de dimineata cand Spector-ul lui Michel a prins o raceala). Am cantat in doua reprize, ca oamenii mai trebuie sa si consume. Am cantat si pentru prima data ultima piesa compusa, r’n'b/soul/funk, care nu are un nume inca, dar care ne baga in boala pe noi, atat de mult ne place. In partea a doua ne-am dat si noi seama ce si cum, si cand Mihnea a urcat la House Party sa ne acompanieze, Art Jazz-ul s-a metamorfozat: oameni in picioare dansand, cantand, batand din palme. Am primit unul dintre cele mai intense si calduroase bis-uri din cei doi ani jumate ai nostri. Promisiuni de album, cantari, articole - toate intr-o seara. Vom trai si vom vedea. La plecare pe cand incarcam sculele intr-un taxi Victor tinea neaparat sa il decapiteze pe taximetrist cu haionul. Am dat in parg de ras, dar saracul taximetrist n-a mai zis nimic. Am tras repede la Hanul lui Viorel si am bagat somn, somn, somn. In tren am continuat activitatea sedentara pana cand trezit brusc din somn, Michel a dat sa coboare disperat la Predeal urland :”Miscati-va!”. Desigur am expirat de ras - din nou.

Multumim Art Jazz, Para, Bujor, Viorel si tuturor celor care au impartit cu noi acei metri patrati si acele note din aer. Pe saptamana viitoare, Bucuresti!

The Others funk- tioneza.

Se scutura de metale in noapte cenusa. Pe piept te asezi, mantuitorule verde, ca spuza pe mlastini mi te intinzi pe coaste, sa imi tulburi somnul cu nelinistile tale. Falanga ta se infige in sternul meu si imi soptesti printre dinti versete eterne. Am incetat demult, din nou, sa tremur. Ai incetat demult, din nou, sa mi te asezi pe cosul pieptului. Din scrot in scrot bate secunda. Mai trece o zi. Mai trece o noapte cu ciocanit verzui. Mi-s blande clipele de somn. Nu banuiesc nelinistile tale celeste, cand muti din loc cu mecanisme vesnice vechiile galaxii ruginite. Cum arata tatal tau printre roti de lemn gigant? Mi-s blande clipele de somn. Nu aud zgomotul de care, nici pasii tai in cer. Intinzi din nou falanga spre pamant in inclestare muta. Dar nici un pom nu arde, si nici o apa nu ingheata fara falanga ta. Doar noi aici in colturi calde ne amestecam mereu. Fugim spre cascade calde de saliva ca zeama zeilor. In pieptul tau mai bate ceva din mine, in mine doar teama de-a fi scris de tine. Ma vei ierta la noapte? Ma fac ca nu iti vad falanga. Oricum ai arata, esti tu, etern un verde organic, ca un pod peste celulele noastre de lacuste neputincioase. Si noi aici nu banuim bataia falangelor tale in cristalor boltii ceresti, nici corul intins ca un covor dupa masacru.

H.R.Giger - Mantuitorul

Iata ca dau drumul primului post despre ce facem noi, cand facem ceva. Pe 21 martie ne astepta Timsoara, nu stiu daca constienta de asta, dar in mod sigur pregatita cu vreme buna si cu un farmec aparte. Urma sa ajungem la Club Pod 16. Pentru prima data cu The Others in Timsoara am pornit cu totii pe doua cai spre cantare cu multe ganduri si cu fluturasi in stomac, a la Bujor si Maca. Zic pe doua cai, pentru ca iar ne-am intalnit in fata scenei cu colegii de trupa, Petra si cu mine pornind din Cluj spre Timisoara, baietii din Brasov. Zic multe ganduri, pentru ca ne aflam in fata unui mister: de ce “pod”? E pe un pod, e sub un pod, pod de casa, pod peste apa, I-Pod? Misterul s-a spulberat cand am ajuns acolo si am vazut genialul amplasament sub pod. erau multe poduri in Timisoara, special construite cu secole in urma sa ne saboteze cantarea noastra din martie 2008. Dar totusi l-am gasit - un club micut, dar primitor, ca toate cluburile mici dar sfintite cu oameni buni, un semiintuneric parca dinadins gandit sa te calmeze. Petra si cu mine am ajuns primii si ne-am asezat la cafele ca turcii sa ii asteptam pe baieti. Tot acum ne-am intalnit cu Freaky si cu baietii de la The Egocentrics, cu care urma sa impartim scena. In ciuda numelui formatiei, baietii au fost foarte primitori si cu mult bun simt. Am uitat insa, vezi daca ma iau cu altele: initial am trecut pe la hotel, topaind de la Perla 1 la Perla 4, apoi Perla 3 si, intr-un final, in conformitate cu Murphy si ale sale legi, am gasit Perla 2, unde eram cazati. Un hotel foarte misto, cu o sefa atragatoare (daca era sefa, asa mi s-a recomandat), si da, nu m-am putut abtine, trebuia sa o zic. Revenind insa in club, inca de la soundcheck am realizat ca pe noi, pe cele doua trupe, ne desparte totusi ceva vital: stilul! Insa asta nu ne-a demoralizat si incununand pofta noastra de cantat, un sms de incurajare de la o persoana speciala ne-a facut sa ne dorim sa dam foc la scena cu funk. Da, funk! Trecand peste mici probleme tehnice (sunt peste tot) ne-am pus pe cantat in fata unui public nu foarte numeros, dar al naibii de zambaret. Si da, si aici e important sa zambesti. Am simtit ca suntem bine primiti si i-am dat Bataille! Publicul a recunoscut Your World, Crazy City si au cerut insistent Funky Mamma, pe care nu o planuisem pentru Timsioara. Bis-ul lor a acoperit muzica care se scurgea din boxe chiar din momentul in care am pus piciorul jos de pe scena si astfel am revenit sa cantam Funky Mamma. Dar e clar ca mereu ne bucuram pentru bis, nu? E orgasmic…(din nou, nu m-am putut abtine). Am vazut baietii din dreapta scenei dansand, am vazut zambete pe multe fete, stiam ca unii asteptasera sa ne vada. Am putut sa ii bucuram si sa explodam in funk cu totii. Dupa noi au urmat The Egocentrics, cu niste riff-uri si visuals de te loveau direct in plex. Excelent! Eu fiind fan Tool si The Mars Volta am aplaudat curajul lor de a canta asta. Mai ales curajul de a face muzica instrumentala. Fiind insa cu totii prea obositi am plecat spre masa, bere, casa, somn, som.., so..zzzzzzzz…
Un salut si ganduri de bine catre Freaky, care s-a ocupat de concertul asta  ca la carte, baietilor de la The Egocentrics, lui Vita,  ne-am bucurat sa il reintalnim, mereu un eveniment, si nu in ultimul rand publicului pe gustul nostru de la Timisoara.

The Others funk-tioneza!

din cand in cand se zguduie pamantul

din gand in gand e ca o boala

cand apele se onduleaza-n clipa

ca fruntea ta peste pamant

intinsa de cinci ingeri

din cand in cand tresare floarea

pleznita candva din samanta verii

cand aplecandu-te peste-a mea umbra

ai suflat incet peste pamant

imi frec mustata sa-mi amintesc ca-s eu

acum aici nu trunchi de paguba

din cand in cand m-arunc in mine

ca lemnul in cuptor

sa mai gasesc ceva din tine

ca jarul scormonit de dor

un tremur ratacit pe plaja

sa ma imping spre tine cu patura in mana

sa ti-o asez ca tamp pe dupa umeri

se ara trupul meu pe dinafara

se schimba anotimpuri in frageda-mi mustata

ma zidesc perpetuu in zidul ce se pravaleste

in corpul meu sunt ana a lui manole

in trupul meu acid imi vars ploile

cultivand suflul adunat din pesteri

si de pe talpile trecatoarelor

sa mai ascund din floarea noastra

cate-o tulpina cate-un ciot

ca mi-am crescut si ciori

sa ciuguleasca etern

ea creste-ncontinuare luand forma gatului tau vesnic

da gatul tau e vesnic

chipul meu cunoaste alta fresca

in chip de heruvim sunt eu acum

dar floarea ta nomado

face muzica intre peretii mei

fara tine fara mine

face muzica

do re mi

nomado

mado

do

.

se infasoara clipa in jurul coastei mele

ca in noptile de lava

in geam nu-i nici aripa nici carne

doar cerul tavalug in timp

tu-mi mangai rana

tu blanda pana aburinda

saruti coasta

eu te privesc din mine

de departe ratacit pe coridoare

e liniste aici

din coaja in coaja te strig

sa mai asezi un strat pe mine

tu oblojindu-mi coasta

mai plangi un strat peste tacerea cruda

ma doare in carne acolo la colt cu sufletul

unde se imbina tendonul cu frisonul

unde se intalnesc lumile de-afara

cu lumile neluminate de far de ochi de fata de vis

unde se intalnesc apele tale cu stancile mele

stinge-ma

mi se asterne masa-n somn

si voi sta in fata mea

e liniste acum

si nu stiu de unde vine.

Inca mai astept clipa alienarii - momentul in care mana-mi se va simti straina de mine. Sa ma uit la ea cu nonsalanta unuia proaspat iesit de sub dusul juisarii. Ea sa alunece fara sunet pe hartie. Deocamdata o folosesc la actul alegerii celui mai bun pix. Prinse in furia electorala pixurile uita de ele. Atunci mana trebuie sa intervina si sa le potoleasca printr-o interventie ferma - ori fortezi scrisul, ori iti infigi pixul in gura sau in orice alt orificiu cu caracter public. A inceput iar sa ninga si imi tiuie urechile intre acesti patru, cinci, sase pereti, cati o fi ca le pierd sirul la clipire. Nu contenesc sa imi ofer politicos un loc. Eu, la fel de galant ca si mine, refuz. “Refuz, draga. E un singur scaun. E al tau.”…”Dar ce e al meu e si al tau, scumpul meu amic.” Sunt suspicios, recunosc. As vrea sa nu afle, dar nu il cred cand imi vorbeste asa. Si acum il privesc. S-a asezat si scrie. Treburi lumesti. In schimb eu ma ocup cu probleme cu adevarat importante. Ma asez in coltul cel mai intunecat al incaperii, strang tare din pleoape si, dupa o intreventie in forta cu degetele in urechi spre o deratizare pertinenta, incep sa ascult cum imi creste barba. Delicioasa simfonie! Sesizez cu usurinta, datorita auzului meu fin, zonele in care parul creste mai timid. Rezoneaza in cutia craniana asemenea viorilor. In schimb acele fire care cresc cu brutalitatea izvorata din mai-stii-ce zona a paleocortexului formeaza adevaratul spectacol. Timpane, trompete, contrabasi, ba chiar si un pian imperial. Mustata intervine scurt asemenea unui cor magistral si detensioneaza pelicula de umezeala formata in jurul ochilor si a preputului. Liniste…Arunc un ochi inspre el. Dreptul. Inca mai scrie. Ochiul cade undeva langa piciorul lui drept. Il zareste, se opreste din scris si fugitiv ii da un sut inspre mine. Nu zambeste. Eu, pregatit, raman cu schita mea a unui zambet ancorat intre obraji si soptesc printre dinti:”…’te dreacu…da pana cand, ma, da pana cand?!” M-as enerva, dar, vezi tu, parul nu creste numai pe fata si nu am timp de pierdut.