Mysterium fascinans cu mine si mustata mea

E o noapte a magicienilor. Un zenit al reinventarii. E doar un sentiment uscat, indescifrabil, ca acela de pe puntea dintre sacru si profan, ca linistea pe camp dupa ce trec caii galopand in noapte. O atingere amorfa, polisemantica la colt de seara, cand trupul de femeie poate fi si bland si spurcat, si religios si prozaic. Acelasi sentiment care se zvarcoleste ca o larva in suflet de fiecare data cand trupul ti-a scapat din nebunia rosie, verde, cruda a junglei tale.

E o noapte de abracadabra. Una dintre noptile, pe care ti le doresti a fi magice. Erau dimineti cand tata ma trezea fluierand.  Primul trezit nastea lumini in casa si in mine.  Acum diminetile sunt lungi si sparte ca geamurile dupa razboi.

Foarte putine paturi le-am considerat ale mele. Candva, demult, si noptile mele aveau un miez, cald si moale ca painea ascunsa-n vatra. M-am varuit pe dinauntru si singurele lumini ce se zbat printre pleoape sa intre in mine au nuante bizare. Ma asteptam sa inteleg mai multe, dar sunt doar nopti uitate.

E cald, e mult prea cald uterul acelor ani. Acele linisti in pod, acele ciocniri de copite, acei prieteni intregi, neimprastiati. Prea multe s-au golit. Prea greu e sa tricotezi realitati - zilnic. Asemenea unui ziar trudit peste noapte ies de sub tipar dimineata cu cerneala scurgandu-mi-se pe scrot in jos. Nu s-au ros tiparnitele.

Acum sunt linisit, pot adormi. Era ceva in cafea acum cinci-sase ani, era ceva in noi. Era altceva.