Dintr-un articol din data de 21 septembrie a.c. publicat pe Hotnews aflam ca domnul ministru Theodor Paleologu isi exprima nemultumirea fata de suma infima alocata culturii de la bugetul de stat – 0,2%. Nemultumire, care mi se pare fireasca. Suma exprima inca o data, de parca mai era nevoie de inca o dovada, impotenta actualului guvern si lipsa acestuia de perspectiva. In contextul, in care alte tari sunt constiente de potentialul culturii pe timp de criza, in special pe timp de criza, noi neglijam, asa cum se face de altfel si cu educatia, componentele regeneratoare ale unei societati abrutizate si tumefiate.
Am mai scris intr-un articol despre rolul culturii in economia unui stat, dar voi repeta pe scurt: a. piata culturala cunoaste un potential puternic de expansiune si de autoreglare ; b. piata culturala este una internationala; c. sectorul cultural poate oferi locuri de munca (pe care statul probabil ca nu ar avea cum sa le plateasca decent – vezi cazul angajatiilor Ministerului Culturii, Cultelor si Patrimoniului National, care sunt in numar mult prea mic fata de nevoia reala); d. cultura reprezinta un factor pozitiv de imagine si de incredere etc. Desigur ca, pe timp de criza, fondurile alocate culturii nu pot fi foarte ridicate (mijloacele financiare reduse reprezinta una dintre premisele, cu care se munceste in domeniu, factor care muta centrul de greutate de pe discutia referitoare la amploarea fondului alocat, catre cea referitoare la modul de utilizare eficienta a resurselor), insa statul nu este nevoit sa intervina exclusiv direct in finantarea sectorului cultural, ci o poate face si indirect prin masuri legislative in domeniul impozitelor pe profit ale companiilor capabile sa investeasca, prin sponsorizare, in institutiile de cultura.
In cursul evolutiei istorice a termenului “cultura”, ceea ce s-a impamantenit probabil cel mai puternic in mentalul colectiv este caracterul pozitiv al acesteia. Cultura este resimtita in plan psihologic in general ca un lucru exclusiv pozitiv (exceptand studiile unor Adorno, Cassirer, Bourdieu, care oricum nu intra in discursul cotidian), iar pentru cei care se implica in acest domeniu (artisti, functionari, Statul, companiile) reprezinta un factor de imagine si de incredere. Unul dintre scopurile sponsorizarii este tocmai transferul de imagine si incredere. In Germania sponsorizarea institutiilor culturale de catre companii a devenit un instrument de baza in economia interna a acestora. In 2009 locurile de munca in domeniul cultural in Germania au devenit mai sigure, decat in alte sectoare (Hans-Conrad Walter in Kultursponsoring. Krise als Chance, kulturmanagement.net, 25.11.2008). Criza financiara are ca rezultat sporirea lipsei de incredere a populatiei in sectorul economic, cu alte cuvinte, in companii si firme. Pentru a recastiga increderea pierduta, acestea investesc in tarile vestice, pe timp de criza, mai mult in sectorul cultural. In acest punct trebuie sa intervina statul si sa faciliteze acest proces prin initiative legislative, care sa ofere beneficii si scutiri de impozite companiilor, care sponsorizeaza.
O problema majora a Romaniei o reprezinta si patrimoniul national, care, apartinand tot de Ministerului Culturii, Cultelor si Patrimoniului National, sufera de subfinantare, in timp ce turismul se bucura de sume mai importante. Este o absurditate sa ne imaginam ca turismul poate functiona in lipsa drumurilor si a patrimoniului.
Ramane de vazut in ce masura un stat membru al Uniunii Europene vrea si poate sa foloseasca tot ce are mai bun pentru a transforma o criza intr-o sansa.
La noi nu merge. Suntem prea imbecili.