Mysterium fascinans cu mine si mustata mea

Acelasi cor la colt de noapte imi leagana organul intre Priap si Onan. Bland ma culc pe pamant si mangai fiecare fir de praf, ce-mi stie numele. Gol ma intind, ma infing in buruiana, caci goliciunea mea nu e ca nuditatea ta. In fiecare ten ca cerul ultim ma opresc din cuget. Sa fie aceeasi durere, acel dulceag gust de umar in orice clipa in mine. Creste iarba-n pat, pe jos, pe sold, in gand, imi cresc natura ca pe un copil etern, ce-si mesteca sufletul zilnic si scuipa tristeti. De aici, de jos, aud un cant mai bine. De aici, de jos, nici membrul divin nu mai gandeste. Aici totul e eter. Eter etern. Eter cu gust de zmeura, cu gust de coapsa linsa in tufis. Cu gust de orice nu a fost sa fie vreodata, in funii starnse, atarnate de sfarcurile dorintelor mele, ca niste amintiri despre tine, dar numai cu mine. Acum, de aici, intins sub cer, imi cantaresc singuratatea cu samanta varsata si tac in fata tacerii. Ma doare tot ce nu esti tu in mine si tot ce banuiesc a fi altfel decat ai putea fi. Amar paradox, in care recurenta ta in tot si toate danseaza cu absenta ta din mine.

Au adormit si lupii. Ma doare tot.

Nu mai astept nimic…

T., G.

veti pleca…

purtandu-va tacerile spre locuri in care nu voi mai stii de voi am sa uit si sunetul glasului vostru probabil am sa uit cum mirositi de n-ar fi greu si vantul ar bate-n cuvinte si luna ar straluci in gesturi si aerul ar fi doar mangaiere o sa imi lipsiti din oase cat de greu v-am castigat suflete mai tari ca mine

“ma tarasc departe” in visul meu in care totul e posibil in care bunica mea traieste in care mama e senina in care imi sunteti toti in jurul meu in care ma tine de mana cu sfori va tin in mine prieteni

un paradis ambiguu al meu doar in adancimile fiintei mele in care nimic nu e ca in afara ei

afara s-a lasat iar noaptea in mine sunteti voi

G.

si vei veni…

au fost reactii alergice sub piele cuvinte prinse-n cioc cu tine-n minte ma invart intre voi in mine mi-au stat masinariile logicii incet in acea dimineata imi aminteam de cele cateva acorduri pe care mi le-ai infipt in miez de bezna in iarba langa foc in tacere in cald in secunda ruperii era miros de iarba uda departe de foc si capul imi vajaia a vijelie in poalele tale ce dura cetate vroiam sa construiesc pe atunci sa o cladesc spre cer gigantica constructie in forma picioarelor tale divine trecut-au clipele peste pielea mea in presa pleoapelor mele fortez silabe despre tine si orice gand onest imi rasuna a minciuna in tample neverosimil ma intind spre asfintit gandindu-ma la ce s-ar fi intamplat daca as fi indraznit sa te sarut ma imaginez rasina pe degetele tale cum te uiti cu perlele capului tau spre silueta mea ratacita in numele tau cobor deseori buza imaginar impingand-o in aerul dur al solitudinii mele zilnic ma dizolv in tacerea mea zgomotoasa doar tu fiind mai minunata decat o privire de inger…

si vei pleca…

In curand prin stufaris ma voi salva in afara mea sa te las sa cazi sa nu te prind ca sa te spargi in mii de bucati in timpuri cand scaunele incep sa respire si mi se aduna in pat strangandu-ma in brate cu picioarele lor batute-n cuie si inegale eu sa strang cioburile tale in pumni sa ma tai pe piept sa intre mai lesne orice imagine a ta sa zaca langa orice imagine a mea sa nu mai stiu ce ciob e al tau si care-i al meu o oda a scaunelor la plans de luna cand se aduna scamele sub pat sa urle la scamele dintre picioare de dor de toate ma dor toate la colt de an se aude cateodata cum bate inima in coaste un xilofon carnal din rit in rit de tot de tine s-au supt toate in mine scame scaune ani ochelari carnaval de carne in trupul meu se scalda materia din toate foarte mult si prea putin din tine.

E o noapte a magicienilor. Un zenit al reinventarii. E doar un sentiment uscat, indescifrabil, ca acela de pe puntea dintre sacru si profan, ca linistea pe camp dupa ce trec caii galopand in noapte. O atingere amorfa, polisemantica la colt de seara, cand trupul de femeie poate fi si bland si spurcat, si religios si prozaic. Acelasi sentiment care se zvarcoleste ca o larva in suflet de fiecare data cand trupul ti-a scapat din nebunia rosie, verde, cruda a junglei tale.

E o noapte de abracadabra. Una dintre noptile, pe care ti le doresti a fi magice. Erau dimineti cand tata ma trezea fluierand.  Primul trezit nastea lumini in casa si in mine.  Acum diminetile sunt lungi si sparte ca geamurile dupa razboi.

Foarte putine paturi le-am considerat ale mele. Candva, demult, si noptile mele aveau un miez, cald si moale ca painea ascunsa-n vatra. M-am varuit pe dinauntru si singurele lumini ce se zbat printre pleoape sa intre in mine au nuante bizare. Ma asteptam sa inteleg mai multe, dar sunt doar nopti uitate.

E cald, e mult prea cald uterul acelor ani. Acele linisti in pod, acele ciocniri de copite, acei prieteni intregi, neimprastiati. Prea multe s-au golit. Prea greu e sa tricotezi realitati - zilnic. Asemenea unui ziar trudit peste noapte ies de sub tipar dimineata cu cerneala scurgandu-mi-se pe scrot in jos. Nu s-au ros tiparnitele.

Acum sunt linisit, pot adormi. Era ceva in cafea acum cinci-sase ani, era ceva in noi. Era altceva.