Eu nu stiu sa vorbesc

mereu vorbeam ascuns in spatele

altor sani

aceleasi tristeti vomitate in absurd

mereu rosteam minciuni pe alte picioare

ce nu ma duceau nicaieri

eu am uitat sa vorbesc

caci orice vorba imi putrezeste in fata ta

si orice gand e rupt din gandul tau

niciodata gandit

trec anii iata si nu mi-am dorit decat

sa fac din spatele tau

scara catre cer

sa numar soptit ingerii ce ti s-ascund in ureche

s-alung demonii cu solzi din tampla ta

sa suflu-n tine sa dai in parg

sa scap de boala sa cad in mine

ti-as ingana durerea sa iti treaca

dar nu stiu daca am glas

ascuns in mine impietrit

dau nastere unui pian mut

sa-mi cante nomazii

sa-mi danseze balerina

si cand se va apleca veacul peste mine

sa-mi amintesc timid

ca am stiut candva sa si vorbesc.

Am asteptat sa treaca cateva zile inainte sa ma apuc sa fac un “report” la ultimul concert The Others, pentru ca am vrut sa fiu cat mai detasat de caldura intensa a serii. In mod sigur daca as fi scris acest articol imediat dupa concert, ar fi aratat altfel.

Initial, cand fuseseram contactati sa cantam in deschiderea formatiei germane MoskovSKAya, nu stiam ca vom canta si alaturi de Matli si compania lui de la Cluj - Dance Trauma, dar vestea nu a putut decat sa ne bucure. Usor ingrijorati, ca seara va fi prea plina cu trei trupe, am pornit spre Clubul Scena, loc pe care deja il cunoastem bine. Mare ne-a fost uimirea sa dam inca o data peste minunatul sistem BOSE, pe care mai cantasem si la Bucuresti, de data asta in proprietatea domnului Isac. Dar sa trecem la concert. Ne-a bucurat enorm sa vedem, ca Scena se umplea chiar inainte de ora 20 si sunt convins, ca nu prea ne venea sa credem. Si mare bucurie a fost sa vedem ca aproape toata curticica din fata clubului era plina. Unii intrau, altii ramaneau afara si isi asteptau randul. Publicul avea de-a face cu o formatie de funk si doua de ska, adica genuri foarte diferite, cu public-tinta la fel de diferit, astfel incat se poate spune, ca publicul functiona pe sistem de rotativa. La ora inceperii, insa, ne-am bucurat de un club plin ochi, as putea spune. S-au cantat 10 piese, la care publicul nostru a dansat de la prima la ultima bucata, probabil pentru prima data in viata formatiei noastre. Aproape toate textele erau fredonate (nu stiu cum e posibil, nici eu nu le stiu, nici macar pe cele scrise de mine). Cred sincer, ca in asta consta esenta unui concert: simbioza atenta dintre ceea ce ofera muzicianul si ceea ce primeste de la public. Gratitudine si respect reciproc. In timp ce noi le cantam lor, ei isi trimiteau incredibil ecoul inapoi spre noi. A fost foarte cald, a fost zapuseala, inghesuiala. Dar pentru prima data m-am simtit facand parte dintr-o noua familie. Vazand chipurile cunoscute dansand langa lume noua - asta mi-a dat de gandit. Si faptul ca am putut oferi un concert bun, corect, de care sa fim multumiti (dupa ceva vreme) asta ne-a dat putere. Frica de care fusesem cuprins s-a spulberat, cand am vazut ca pot oferi prestatia mea, ca pe un cadou de “bine-ai-venit”, unei persoane, pe care asteptasem multa vreme sa o revad.

Asa ca acest concert mi-a deschis cu adevarat ochii si am inteles, in sfarsit, ceea ce inseamna, spus deseori in nestiinta, ca am fi foarte singuri si inutili fara publicul nostru.

Deci The Others funk-tioneaza! Dar mai important este ca funk-tionati voi, cei care veniti la concertele noastre de fiecare data cand aveti ocazia. Si cat de frumos funk-tionati!

Si spune drept odata cu mine

nu-i asa ca daca cerul ar fi altul

si radacini prea vii ar atarna din el

si daca marea ar fi vazduh cu nori ca valuri

nu-i asa ca ai fi a mea?

Daca nimic nu ar fi asa cum este

si timpul ar sta pe ganduri

nu-i asa ca ai fi a mea?

Si daca indragostitii de maine

se vor tine de bratele ciuntite

nu-i asa ca totul iti va parea ridicol

si-n bland macel sentimental

te-ai mai gandi din cand in cand la mine?

Te-as scoate atunci din randul perdelelor vii

si te-as reda desertului pustiu

din inima mea uscata

sa-ti ud pielea cu apa oazei mele

o rana dulce-n duna freamatului meu

in clipa neputintelor din somn.

In inima mea scarabei si-au impins globurile de balegar

si incercam mereu la cotitura noptii

sa le soptesc ca nu-i Egiptul

ca nu esti zeita Nilului

ci doar cu gest nebanuit ai stramutat cu mii de ani in urma

siroaiele ochilor mei

spre fragede clipe de delir organic solitar.

Dar nu-i asa

ca daca as fi altcineva

ai fi a mea?

Acelasi cor la colt de noapte imi leagana organul intre Priap si Onan. Bland ma culc pe pamant si mangai fiecare fir de praf, ce-mi stie numele. Gol ma intind, ma infing in buruiana, caci goliciunea mea nu e ca nuditatea ta. In fiecare ten ca cerul ultim ma opresc din cuget. Sa fie aceeasi durere, acel dulceag gust de umar in orice clipa in mine. Creste iarba-n pat, pe jos, pe sold, in gand, imi cresc natura ca pe un copil etern, ce-si mesteca sufletul zilnic si scuipa tristeti. De aici, de jos, aud un cant mai bine. De aici, de jos, nici membrul divin nu mai gandeste. Aici totul e eter. Eter etern. Eter cu gust de zmeura, cu gust de coapsa linsa in tufis. Cu gust de orice nu a fost sa fie vreodata, in funii starnse, atarnate de sfarcurile dorintelor mele, ca niste amintiri despre tine, dar numai cu mine. Acum, de aici, intins sub cer, imi cantaresc singuratatea cu samanta varsata si tac in fata tacerii. Ma doare tot ce nu esti tu in mine si tot ce banuiesc a fi altfel decat ai putea fi. Amar paradox, in care recurenta ta in tot si toate danseaza cu absenta ta din mine.

Au adormit si lupii. Ma doare tot.

Nu mai astept nimic…

Cazuse demult cu zbucium metalic noaptea peste trupurile noastre. Intinsi in jurul focurilor dese ne numaram fiintele. Avea sa fie cald in curand, acolo, in spatele acelei perdele grele, pe care o banuiam in soapta. Chipuri de tinichea rasareau din bezna luminate de bataia palida a focurilor din desert. Intinderea toata parea un chip chinuit de cicatrici divine. Nimeni nu pornea nici un gand. Orice gand s-ar fi lovit de cel de langa tine, provocandu-i dureri imense. Doar din cer cobora o melodie obscura, formata nu din note, ci chiar din aerul apasand pe tamplele firave. Un aer deodata statut, mort, care apasa pe cutiile noastre craniene, transmitand acele incurcate frecvente din alte lumi, de unde vine. Nimeni nu mai banuia padurile din departare. Le stiam prea bine, insa acum, cand bezna isi facuse culcus inauntrul si inafara noastra, nu mai vroiam sa speram ca sunt acolo. Nimic nu mai parea a mai conta. Tot ce auzeam erau sunetele din cer, din ce in ce mai accentuate , ca picuri de pe imense mecanisme cosmice in lenta miscare, si dansul scarbos al sarpelui circular, care ne imbratisa pe toti. Ii inganam cu totii mirosul, in timp ce in trupurile noastre se producea schimbarea. Cu pumnul drept ridicam nisipul, pentru a-l turna in capul celui de langa noi. Se anulau privirile. Din cer curgea tonul, pe care il stiam din timpuri stravechi, pe cand iti apropiai urechea de un tablou electric. Un suier magnetic, bland, ca atingerea femeilor umede in tacerea noptii. In cer se incalecau iar lumi. In noi organele se lichefiau si dadeau nastere la ecouri eterne. Ne-am luat atunci de mana, respirand la unison cu zvacnirile sarpelui in desertul rece. Nici o stea nu ne mai insotea pe-acest drum. Acum noi, cu focul dintre noi, cu focul din noi, eram stele. Lumea era cu susu-n jos si pentru prima data avea o noima. Cu trupurile am inceput sa cantam melodii, pe care firele de nisip din jurul nostru nu le mai auzisera niciodata. Sarpele se invartea din ce in ce mai repede, iar noi ne topeam unii in altii. Coruri in cer, coruri pe pamant. Din cer muzica de roti era acum universala. Nu mai eram noi, nimeni, din toti, doar unul, unic. Ce era nume, ce era spirit, privire, respiratie? In noi tuburile erau acum lumina. Valuri in cer s-au iscat atunci si muzica s-a strecurat in noi, prin fiecare por deschis. Si cerul a stat. Incet incepeam sa vedem in bezna si-am devorat focurile din fata noastra. Ca un trup vascos, din mii de parti, ne zvarcoleam in intuneric, mestecand aripi, privind cu zeci de mii de ochi spre cer. Pe valuri de materie vie coboara livid corabia, vaslind prin aer. Tot mai aproape, tot mai aproape… Sarpele se-nvartea turbat cu coada in gura, tinand tactul vaslasilor din noi. Spre noi venea ce-am dat din noi. Corabia, scartaindu-si vidul prin eter, plana deasupra noastra.

Trecut-au clipele, ne balansam pe-o unda-n dans de corabie. Vaslindu-si calea prin etern, corabia se-adanceste in soapta universului.

T., G.

veti pleca…

purtandu-va tacerile spre locuri in care nu voi mai stii de voi am sa uit si sunetul glasului vostru probabil am sa uit cum mirositi de n-ar fi greu si vantul ar bate-n cuvinte si luna ar straluci in gesturi si aerul ar fi doar mangaiere o sa imi lipsiti din oase cat de greu v-am castigat suflete mai tari ca mine

“ma tarasc departe” in visul meu in care totul e posibil in care bunica mea traieste in care mama e senina in care imi sunteti toti in jurul meu in care ma tine de mana cu sfori va tin in mine prieteni

un paradis ambiguu al meu doar in adancimile fiintei mele in care nimic nu e ca in afara ei

afara s-a lasat iar noaptea in mine sunteti voi

G.

si vei veni…

au fost reactii alergice sub piele cuvinte prinse-n cioc cu tine-n minte ma invart intre voi in mine mi-au stat masinariile logicii incet in acea dimineata imi aminteam de cele cateva acorduri pe care mi le-ai infipt in miez de bezna in iarba langa foc in tacere in cald in secunda ruperii era miros de iarba uda departe de foc si capul imi vajaia a vijelie in poalele tale ce dura cetate vroiam sa construiesc pe atunci sa o cladesc spre cer gigantica constructie in forma picioarelor tale divine trecut-au clipele peste pielea mea in presa pleoapelor mele fortez silabe despre tine si orice gand onest imi rasuna a minciuna in tample neverosimil ma intind spre asfintit gandindu-ma la ce s-ar fi intamplat daca as fi indraznit sa te sarut ma imaginez rasina pe degetele tale cum te uiti cu perlele capului tau spre silueta mea ratacita in numele tau cobor deseori buza imaginar impingand-o in aerul dur al solitudinii mele zilnic ma dizolv in tacerea mea zgomotoasa doar tu fiind mai minunata decat o privire de inger…

si vei pleca…

E o perioada nebuna pentru noi, sa stiti. Vicky si Michel se lupta cu pregatiri de bacalaureat, eu ma zbat cu licenta…dar e funk! E funk! De data asta ne-a fost si mai greu, pentru ca am plecat la drum ciuntiti. Ne-a lipsit Michel, care trebuia sa se prezinte la admitere la o facultate de muzica din Germania. I-am simtit lipsa, dar The Others trebuie sa mearga mai departe. Si pofta de cantat era cu atat mai puternica, cu cat nu mai cantaseram de mult si suferiseram si cateva anulari de concert. Cine s-a oferit sa ne ajute a fost bunul nostru amic, Dan Georgescu, care canta cu mai multe trupe, dar mentionez aici doar Headliner, formatie de jazz din Cluj. Dan s-a inarmat cu rabdare si a invatat piesele in timp record. Nu numai ca s-a descurcat bine pe scena, ci a si trecut testul glumelor the othersice absolut tampite.

Asa ca joi, dupa ce pe drum smecherii de baieti m-au pacalit, ca mi-au uitat sculele acasa la Brasov, am mai facut o repetitie la Casa de Cultura a Studentilor din Cluj si ne-am indreptat spre… da, spre…Iulius Mall. Initial stiam ca festivalul Urban Fest din Cluj va gazdui concertele in fata complexului Iulius Mall, dar ne-am trezit ca trebuia sa cantam inauntru. O hala fitoasa cu un mega ecou. In fine, ce sa ii faci, noi vroiam funk! Au urcat pe scena Swinging Train, din Cluj, cu un jazz curat, clasic, potolit. Apoi Jump & The Hot Vocals Quartett, tot din Cluj, cam 15 oameni pe scena, cantand clasice de big-band. Erau dirijati de nu stiu ce profesor de muzica care tinea sa ne reaminteasca ca formatia este foarte buna. Pe mine m-au plictisit teribil, dar nu era vina lor, ci a profesorului care dadea din maini, cu piesele alese, cantate de pe partitura, fara loc de inovatie. E doar parerea mea si cascatul meu. Fiind blogul meu ma gandeam, ca nu gresesc daca… Da, apoi am venit noi. Asistati fiind de o mana de oameni, care se chinuiau cu ecoul, am facut un program lejer, dar eram cam speriati. Era prima data cand cantam cu inlocuitor. Lasand la o parte miciile greselei de neevitat in asemenea cazuri, a fost cat se poate de ok in conditiile date, nu unul din concertele noastre bune, dar cate o palma nu strica. Am plecat cu speranta ca acei oameni din fata noastra ne vor mai acorda o sansa, cu ecou mai mic. Din pacate am fost atat de obosit incat am pierdut Kumm in Janis.

Dupa doua zile, ceva mai increzatori, ne aflam la Arad. Ne era dor de Arad. Fuseseram la acelasi festival cu un an inainte si ramaseseram foarte placut impresionati de primire. Acum stateam la umbra cu Mihnutz si cu Clara, pierduta si ea pe la ora aia. Inainte de asta ascultasem cum ne explica bateristul din Cargo, ca “pana la Gandul Matei intra cine poate, cum poate, apoi gata s-a terminat”, in sensul ca noi astia micii sa ne cersim un loc pe scena. S-a inceput ceva mai devreme decat cu o zi in urma. Programul era de maraton, de la 14.30 la 12 noaptea, dar va imaginati si voi…oricum locatie excelenta, trupe bune sau mai putin bune, sunet ok, scena foarte misto. Am intrat pe la 5 fara ceva, dupa o trupa din Franta, foarte experimentala. Am cantat mult, pentru acest festival, la care fiecare trupa canta cam cat mai ramanea dupa soundcheck. Am avut printre cele mai lungi playlist-uri cu 7 piese, printre care House Party cu Mihnutz, care e lunga cat doua. Anul trecut ne-au dat jos, parca dupa 4 piese. Cantarea a fost un buna, am fost foarte incantati ca nu s-a mai gresit, si Danutz si-a intrat bine in piele. S-a ras, dansat, Petra minunata ca de obicei. Din pacate dupa concert baietii au fost nevoiti sa plece spre casa. Petra si cu mine am fi vrut sa mai stam cu totii, dar ne-am obisnuit si cu asta. Plus ca ne-a cam lipsit Michel. Am dat insa inainte sa plece si ei, un interviu pentru TVR, Autostrada, moment in care m-am intalnit in sfarsit cu Amedeo si care cand m-a intrebat ce am studiat si am zis Facultatea de Studii Europene, sectia Percutie, a ramas placut impresionat. A urmat revelatia serii pentru mine - Persona, din Timisoara, o trupa pe care nu o voi comenta acum, ca ii ciuntesc din farmec, dar care m-a miscat profund. As fi vrut sa ii cunosc, dar mai e timp. Apoi Kumm si Luna Amara, care au rupt fasu’ din nou. Pene de curent, proteste, cantat la multi ani lui Nick, bere, mult ras, extraterestrii, hotel, o noapte linistita, o dimineata prea de dimineata.

Ganduri de bine catre Danutz, cu multumiri din tot sufletul, Clara, care s-a pus la mixer si pentru noi, Nick, de ziua lui, si … si tuturor de altfel.

Cred ca lui Mihnutz ii multumim cateodata prea putin…Multumim, Mihnutz!

Pe data viitoare,

The Others funk-tioneaza!

va fi o zi ca oricare alta

o zi de ingropat memorii

din subrede departari

te spargi spre mine ca fructul

copt dat in parg

in banuiala mea

ca-n amanuntul tau te vad

femeia ce vei fi

se vrea a fi o boala

un vesnic cant pe-o voce

se cere a fi tacere

se cerne-n vai eterne

se vrea a fi tot ce nu a fost

in camara mea de huma

nu s-au racit taciunii-n cosul pieptului

am incetat sa te mai caut

in orice umbra ravasita pe coaja pamantului

cand vei veni va fi o zi

ca oricare alta

o zi de ingropat memorii

din fir de praf te plamadesc

mereu in vatra pumnului meu

am uitat cum aratai atunci

acum inalt piramide din lutul tau

spre cer.

In curand prin stufaris ma voi salva in afara mea sa te las sa cazi sa nu te prind ca sa te spargi in mii de bucati in timpuri cand scaunele incep sa respire si mi se aduna in pat strangandu-ma in brate cu picioarele lor batute-n cuie si inegale eu sa strang cioburile tale in pumni sa ma tai pe piept sa intre mai lesne orice imagine a ta sa zaca langa orice imagine a mea sa nu mai stiu ce ciob e al tau si care-i al meu o oda a scaunelor la plans de luna cand se aduna scamele sub pat sa urle la scamele dintre picioare de dor de toate ma dor toate la colt de an se aude cateodata cum bate inima in coaste un xilofon carnal din rit in rit de tot de tine s-au supt toate in mine scame scaune ani ochelari carnaval de carne in trupul meu se scalda materia din toate foarte mult si prea putin din tine.